Balciul desertaciunilor (2 volume)

Pachetul continte:

• Balciul desertaciunilor Volumul I (562 pagini) • Balciul desertaciunilor Volumul II (562 pagini)

Balciul desertaciunilor este un roman realist cu nuante satirice, care a aparut in Londra anilor 1848. El surprinde societatea aristocratica britanica a inceputului de secol XIX, perioada in care s-au desfasurat Razboaiele Napoleoniene. Povestea are aspectul unei scene de teatru de papusi, care reda miniatural si ironic imaginea unei societati caracterizate de ipocrizie, oportunism si vanitate; cu toate ca personajele romanului ilustreaza aceste trasaturi, structura lor nu este, in esenta, negativa. Ele se invart, ca intr-un carusel, in jurul dorintei de acumulare a bunurilor materiale, in jurul lacomiei si al egoismului. Titlul surprinde alegoric aspectul de "balci (al desertaciunilor)" al unei astfel de societati.

Traducere din limba engleza de Constanta Tanasescu, Ioan Frunzetti.

Fragment din "Balciul desertaciunilor" de William M. Thackeray

"Era mica de statura si cam slabuta; palida, cu parul de culoarea nisipului si cu niste ochi de obicei plecati; dar care, cand te priveau, se vadeau a fi foarte mari, stranii si plini de farmec; un farmec atat de tulburator, incat reverendul domn Crisp, proaspat iesit de la Oxford, ajutor al vicarului din Chiswick, reverendul domn Flowerdew, se indragosti de domnisoara Sharp, strapuns fiind doar de o privire a ochilor ei, care strabatu ca o flacara biserica din Chiswick, din bancile elevelor si pana la pupitrul predicatorului. Acest tanar ingamfat obisnuia sa ia uneori ceaiul cu domnisoara Pinkerton, careia ii fusese prezentat de mama sa, si adevarul este ca adusese oarecum vorba des-pre casatorie intr-un biletel interceptat, pe care precupeata de mere, femeia aceea chioara, avusese sarcina sa-l inmaneze destinatarei. Doamna Crisp fu chemata in mare graba de la Buxton si pleca din localitate imediat, impreuna cu iubitul sau fiu; dar pana si gandul existentei acestui erete in hulubarul de la Chiswick fu de ajuns ca sa tulbure naprasnic sufletul domnisoarei Pinkerton, care ar fi avut mare chef s-o dea numaidecat afara din scoala pe Rebecca Sharp daca n-ar fi fost legata de maini si de picioare printr-un contract cu daune, neputand crede niciodata pe deplin spusele tinerei fete, care afirma ca nu schimbase nicio vorba cu domnul Crisp altfel decat sub ochii ei, in doua randuri, cand se intalnisera la ceai.

Pe langa domnisoarele inalte si trupese din pension, Rebecca Sharp arata ca un copil. Dar ea avea precocita-tea nenorocita a saraciei. Cu cati creditori nu sezuse ea de vorba si pe cati nu-i abatuse ea de la usa tatalui ei; pe cati negustori nu-i lingusise si nu-i imbunase ea, ca sa le mai stoarca inca, un blid de mancare! Umbla de obicei cu tata-sau, care era foarte mandru de istetimea ei, si auzea tot ce vorbeau necioplitii lui prieteni - de cele mai multe ori, discutii foarte putin potrivite pentru urechile unei fetite. Dar ea nu fusese niciodata fetita, cum singura afirmase; ea fusese matura de la varsta de opt ani. Oh, de ce ingaduise domnisoara Pinkerton o pasare atat de primejdioasa, in colivia ei?"