Ce mult v-am iubit... Amintiri 1

Asa a inceput cea mai fascinanta aventura a vietii noastre. Sub chipul lui, al Mesterului, pe care zambetul imbraca nuante policrome, cand putin uimit, cand putin ironic, cand putin siret, cand putin jenat, parca mereu cerandu-si scuze... Invaluit cel mai adesea in fumul subtire alb-albastrui si fin al tigarilor Kent super long, pufaind uneori afectat, aproape cu ostentatie, aprinzand si stingand chibritul intr-un anume fel, (pe care toti, evident, mai tarziu aveam sa il imitam) parea un mag ce transforma in vis totul imprejur, ridicandu-se de acolo de jos, dintre zeii Teatrului Bulandra pe care ne invata sa-i atingem.

• Ce mult v-am iubit! Mult si pe multi. Oameni de teatru si de film, profesori, poeti, preoti, scriitori, artisti plastici, oameni simpli sau regi, carti si incaperi in care s-a asezat o lume de amintiri ce-si asteapta cuminte randul la uitare. Undeva, in epistolele sale cu apasat continut moral Seneca, un stoic pur sange, spunea ca toti oamenii pe care i-am iubit ne-au fost dati cu imprumut. Si mi-am amintit de "tara luata cu imprumut" din ultimul discurs al Regelui Mihai! A trebuit, trebuie si va trebui mereu si mereu sa restituim, dar si sa dam marturie pentru ce si cine ni s-a dat. Sunt aproape convins ca randurile mele nu vor reusi sa se apropie nici pe de parte de dimensiunea exceptionala a acestor oameni pe care i-am cunoscut si iubit. Dar prin stangacele fraze asternute pe hartie, pe cat de nevrednicul, pe atat de indraznetul autor, se va alina macar pe sine, tot alungand si alungand aburul din ferestre, caligrafiind cu degetul lipit pe geam si marturisind la umbra duhului mangaietor, iubirea.

  Razvan Ionescu