Duminica si alte povestiri cu Iosifel

Iosif a ramas singur in racheta, cu usa deschisa, si s‑a uitat dupa ceilalti. Si‑a amintit pret de o secunda de Max, care zacea in garaj, pe un munte de lucruri, stricat de‑a binelea dupa ce‑l scapase odata in piscina gonflabila din curte. Mai avea cateva zile si mergea la gradinita. Ar fi dat orice sa‑l ia pe Fredut cu el in sacosa, dar stia ca n‑ar fi stat. Si pe tataiu l‑ar fi luat si pe mama si pe Max, asa stricat si cu un picior rasucit in sus.

• In fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine. Mirarea lui in fata unor cuvinte pe care le aude prima oara e mirarea mea din copilarie in fata lumii. Din fericire, inca imi amintesc destul de clar confuzia si apoi fascinatia cu care se limpezeau lucrurile. De fiecare data cand scriu pentru micuti, se intampla ceva miraculos: devin un copil preocupat de soarta soarecelui din podea, un pui de elefant ratacit in aeroport sau un porcusor care scrie constiincios poezii, fiindca asa l-a instruit profesorul sau. Toate vin din trecutul meu. Si cu fiecare din aceste povesti, eu ma reconstruiesc pe mine.

  Lavinia Braniste