Poezia lui Ion Stratan este citibila in intregime, citabila aproape in intregime si recitabila mult dincolo de ora-si-putin pe care o contine aceasta carte.

Stratan s-a adapostit, echidistant fata de van si normal, de imaginea cultivata de contemporanii sai manati de faima ca de o rezoluta supravietuire a propriului abis, apodictica precum o erectie, trecatoare ca ea. A fost insa contemporan unui veac in care poezia romana s-a purificat prin insignifianta si repetitie imperceptibila – veac de Bacovia, de Arghezi, Nichita, de Mazilescu, Madi Marin, Ion Muresan... Melancolia si ironia i-au impletit destinul: Stratan s-a nascut prea tarziu si a murit prea devreme.

El, nascut intr-o natie nascuta in frica Domnului si a arhivelor, ar fi spus-o pe dos, ironic, melancolic iarasi. Neavut, Stratan isi era, demult, delicat, postum. Cum spune in Pentameron: "La inceput a fost cuvantul Cuvant. Ce numea el / Dezgroapa arheologii de vant".
Calin-Andrei Mihailescu