Cel mai mic preț
Pornind de la zero
Libris · În stocIstoricul prețului
Teme
Descriere
Pornind de la zero este cartea aleasa, spre a fi publicata, de juriul concursului de debut in poezie pentru anii 1979-1980 al Editurii Junimea. Dupa aproape sase ani de tergiversari, a fost publicat mai putin de un sfert din volum, iar fragmentele retinute spre publicare au fost, la randu-le, macelarite, inclusiv la nivel de cuvinte. Spre exemplu: singe, delir, cenusa, fantoma, inger, Mitropolie etc., au fost, toate, eliminate. Cauza tergiversarii a fost refuzul meu de a scrie si insera un poem dedicat partidului si conducatorului suprem. Dintre cei cinci cistigatori ai concursului de debut pentru anii 1979-1980 am fost ultimul publicat, fara a exclude aminarea sine die a publicarii, consecinta a refuzului de a scrie poema adecvata si de a schimba, dupa cum mi se cerea, si titlul. In paginile editiei necenzurate, care apare acum la Editura Charmides, aflati volumul de debut, asa cum l-am scris in anii '70. Pentru cei interesati, mai ales pentru mai tinerii condeieri, dar si pentru cei mai „copti", ce n-au fost obligati sa treaca prin astfel de furci caudine, poate fi si un studiu de caz asupra manierei in care se practica cenzura ideologica in anii '80.
Detalii
- Categorie
- Poezie, teatru, studii literare / Poezie
- Autor
- Cassian Maria Spiridon
- Editura
- Charmides
- Copertă
- Brosata
- Dimensiuni
- 200x140 mm
- Pagini
- 144