E timpul sa visam un macel

Biografia autorului:

Ionel Ciupureanu (n. 1957) a publicat volumele de poezie Pacea poetului (1994), Amos (1996), Falci (1999), Krampack (2002), Adormisem si ma gandeam (2005), Miscari de insecta (Casa de Editura Max Blecher, 2010) si Venea cel care murisem (Casa de Editura Max Blecher, 2014). In anii ʻ90 a scris versuri pentru formatia punk Terror Art. Traieste la Craiova.

Despre e timpul sa visam un macel:

• Calificativul de «mare poet» apartine unui nomenclator iesit din uz in tardo-modernitate. Ceea ce nu inseamna ca nu mai exista mari poeti. Ei refuza, desigur, poza romantica, resping poeticile frumosului, care nu mai poate salva lumea decat daca e recuperat oblic, ca autenticitate (in sensul ontologic, de Eigentlichkeit) — si nici atunci. Ionel Ciupureanu este unul dintre acestia. Si printre foarte putinii de la noi. Poezia lui, depoetizata a la Bacovia, ca sa luam un reper autohton, «dodecafonizata», relativizandu-si instanta locutorie prin numeroase puncte de fuga, cu voci care compun mai degraba o banda sonora inregistrata ca atare (fragmente de dialog, monologuri masculine sau feminine, uneori confuze, ce induc un timbru transgender, in cheia grotesca si perversa urmuziana din Ismail si Turnavitu: «ochi, favoriti si rochie»), decat un discurs literar… poezia lui, zic, se incarca, intr-o atmosfera de azil de noapte locuit de clodos beckettieni, de o intensitate existentiala — implicit lirica — purificata brusc de zgura oricarei recuzite. Textul isi leapada pieile. Nu mai ramane decat stupoarea de a exista.

  O. Nimigean

• Discursul din volumul de proze poematice e timpul sa visam un macel pastreaza, din experienta volumelor anterioare, visul si carnagiul. Aceeasi lume metempsihotica, o calatorie in lumea visului rarefiat, acelasi limbaj macelarit de adjective, atribute, stari de a fi, redundante, care faceau deliciul in poezie. Diferenta consta totusi intr-un soi de relaxare, in sensul angajarii pe suprafete discursive mai mari, fara a face insa rabat de la acea esentializare care e deja secretul — o adevarata marca inregistrata! — a poeziei lui Ionel Ciupureanu. Daca dupa Miscari de insecta si Venea cel care murisem puteai sa te intrebi cum se poate iesi din inchiderile pe care le opereaza fatalmente orice performanta stilistica superlativa, a opta carte a lui Ciupureanu risipeste aceste ingrijorari. Siguranta manuirii noii formule e inca de la inceput reconfortanta. Avem de-a face cu un autor care depaseste un posibil complex, si pentru care sustragerea de la seductiile precedentului pare ceva firesc.

  Horia Dulvac