Nicolae Coande s-a nascut la Osica de Sus, pe 23 septembrie 1962. Locuieste in Craiova, unde este din 2006 editor fondator al revistei „SpectActor” (Teatrul National) si propune intilniri cu poeti si artisti — pentru ca gustul literaturii si aroma prieteniei sa nu piara in oras.A publicat carti de eseistica si interviuri si volumele de poezie: In margine (1995), Fincler (1997), fundatura homer (2002), Folfa (2003), Vint, tutun si alcool (2008), Femeia despre care scriu (2010), VorbaIago (antologie, 2012), Persona (antologie, 2013), Nu m-au lasat sa conduc lumea (Casa de Editura Max Blecher, 2015) si Plagiator. 1962 (2017).

Despre Memoria unui mort este memoria mea:

Plamada argheziana (data pe fata: «gradinita de copii unde tare m-am simtit singur si piezis»), doar ca arsa (in cuptorul lui Ion Caraion? al lui Ion D. Sirbu?! — apropiere facuta, in cazul ultimului, si de Marin Mincu) la temperaturi care-o preschimba in ceramica de Cucuteni, ale carei ozoare sunt sapate cu acizii tari ai sarcasmului (pina la Dumnezeu!) — ceramica uneori «intreaga» (rotundele sale poeme epice), alteori facuta «cioburi» (a se vedea poemele scurte din sectiunea Lumea unghie) numai bune sa-ti razi «bubele» ca un Iov atins in carnea sa proliferind blesteme —, poezia craioveanului Nicolae Coande are consistenta unor pinze de Pavel Filonov, tot atitea tablouri populate («Legiune!») pina la refuz colcaind de viata, dar si o musculatura individuala lucrata nu atit in sala de forta, cit in galeriile subterane ale vreunei mine de carbuni sau plumb, daca nu cumva in lagarele de munca.Mai mult ca oricind, «efectul Coande» te izbeste in Memoria unui mort este memoria mea, prezentul volum prin care promisiunea unui «poem mortal» de cindva se-ntoarce in certitudine: «Este!»
Emilian Galaicu-Paun
Nicolae Coande e un poet versatil, capabil sa schimbe registrul nu numai de la un volum la altul, dar si in interiorul aceluiasi grupaj poetic. Memoria unui mort este memoria mea aliniaza texte cind concentrate, cind vorbarete, insa niciodata lipsite de mesaj masiv si de precizie. Pendulind intre pulchritudo vaga, cu referentialitate debordanta, si pulchritudo adherens, poetizare a universului poeziei, poetul mixeaza imagini energice, simboluri si voci cu o atitudine sceptica. Un vibrato al contestarii ce agita caruselul realitatii in ebulitie. Ascutisul mintii reteaza orice alunecare in autocompatimiri sau in grandori. Superlativele sunt topite in eficienta luciditatii care cere mereu socoteala.
Felix Nicolau