In rest, viata e frumoasa

Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — cand mai opace, cand mai luminoase — ce reconstituie spatii, ambiante, experiente care definesc starea de fericire deplina. Este, totodata, o poezie a olfactiilor („mirosurile sunt pentru mine alfa si omega, beta si gama, pi pe doi si radical din paispe”), a bucatariilor de vara (mai putin sagalnica decat la Emil Brumaru, dar cu o intensitate emotiva la fel de mare), a drumului dinspre casa („pe jumatate eliberare/ pe jumatate durere”), a ruperii si instrainarii (de Patria borcanelor, dar si de „orasul acesta/ incins, necajit, nespalat”). Diana Iepure stie sa dozeze sentimentalul si ironia potolitoare, gravul si ludicul, lirismul si anecdoticul, toate acestea imbinandu-se — precum se impletesc, printr-o ingenioasa manevra grafica, poemele trairilor cu cele ale ritualurilor — pentru a strange la un loc voci, bucurii si temeri, ipostaze si varste ale unui personaj intrat in sinuosul joc de-a prinde clipa.

Lucia Turcanu

La zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat si autoironic, mai curand stenic si nu in putine randuri sarmant, indepartandu-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei si cele de dupa 2000, Diana Iepure publica In rest, viata e frumoasa, volum care ii consolideaza discursul si temele printre autorii generatiei de mijloc de azi. Daca ar fi doar suflul si sufletul basa ce se dezvaluie in prima jumatate a cartii, Patria borcanelor, si tot ar fi de ajuns — insa partea secunda completeaza profilul unei poete care nu se incurca nici cu autoiluzionari, nici cu ingenuitati caldute sau contrafacute, si care a asimilat din poezia mai veche si mai noua (de la Nora Iuga pana la cei mai tineri poeti ai acestor ani) tot ce i se potrivea formulei sale interioare, acum si cu unele nuante noi, ce scot la iveala o constiinta sociala percutanta si credibila: „acestei lumi de oropsiti/ ii lipseste solidaritatea/ solidaritatea angajatilor/ atunci cand unul lucreaza pentru trei concediati/ solidaritatea tarilor mici in fata marilor imperii/ solidaritatea oamenilor iubiti/ mereu asediati de cei neiubiti/ gata oricand sa le insface jumatatea”.

Claudiu Komartin