Pe dealul lui Baran

“In arsita lui iulie, Maoata cobora agale Dealul lui Baran. Caldura il molesise. Pe drum, duminica dupaamiaza, nu era nimeni. Lumea statea in casa. La racoare. Maoata nu era ca ei. In nebunia lui, duminica era ca toate celelalte zile. Nu tinea sarbatori si nici randuielile omenesti nu le accepta usor. Traia asa cum traiau toti nebunii satelor. Din mila altora si in legea lui. Purta o flanela din lana, prinsa in fata cu doi nasturi. Pe alocuri, flanela fusese mancata de molii. Pe cap avea o palarie ponosita primita de la unul din sat. I-a dat-o ca sa rada de el. O luase dintr-o vie de la o sperietoare de grauri. I-a pus-o pe cap si i-a zis: Ia la el!… I se potriveste! Maoata a ras si a inceput sa o poarte. Fusese in deal ca sa vada, cu ochii lui, unde si-a pus calugarul biserica pe care o ridica singur…Asta a fost in urma cu 10 ani.Cat a trait in Bujoreni, a mai urcat pe deal sa priveasca, de langa gard, cum se construieste, in apropierea manastirii, caminul de batrani. Nu a apucat sa-l vada terminat. Primarul il internase in Spitalul de Psihiatrie de la Cervenia…”