Blogul privat al lui Joe Cowley

Ai trecut de varsta jurnalului unui pusti? Fa cunostinta cu Joe Cowley!

Joe Cowley este un baiat de 14 ani, fan Star Trek, care tocmai a intrat la liceu si s-a hotarit sa-si faca un blog care sa-l ajute sa-si faca ordine in viata. Joe este inteligent si amuzant, isi doreste sa devina caricaturist si sa-si faca o prietena.

Duminica, 1 ianuarie

Deci faza e urmatoarea: m-am hotarat sa-mi fac blog. Unul PRIVAT. Ideea e sa ma ajute sa-mi pun ordine in viata pentru ca, sincer, mai rau de-atat nu prea se poate…

1. M-am ales cu porecla Boratura dupa ce am vomitat pe Louise Bentley in parcul de distractii.
2. Imi iau zilnic suturi in fund de la inamicul meu Gav James.
3. Asa-zisii cei mai buni prieteni ai mei sunt gata sa ma omoare in incercarea de a castiga premiul cel mare la o emisiune-concurs.

Nu mai poate continua asa! Trebuie sa fac ceva daca nu vreau sa ajung ca Morris Nebunu’, care isi face veacul prin parc crezand ca e Iisus Hristos.

Cel putin, asta e planul…

Fragment:

„Vineri,

10 februarie

O, Doamne!

Sunt asa de stresat, ca mi-au aparut milioane de cosuri pe frunte! Milioane! Arata ca niste mici capatani! De parca s-ar tine un congres pe sprancenele mele. M-am gandit sa fac si un desen aici. Dar nu m-a ajutat deloc sa ma simt mai bine.

Este exact ce-mi trebuia pentru intalnirea de maine cu Lisa. As fi vrut sa fiu un emo ca Natalie, ca sa le pot acoperi cu fard sau cu un breton pleostit.

Am intrebat-o pe mama daca nu mi-ar putea imprumuta niste bani sa-mi tratez cosurile. Mi-a spus ca eram perfect asa cum aratam si m-a sarutat pe fruntea dezgustatoare. Nu m-am lasat impresionat, drept care mi-a permis sa folosesc pudra ei. Eu nu consider ca pudra este fard. OK? Pur si simplu nu e. Nu ma judecati.

11 p.m.

Seara, am urcat la mine si am dat peste Gav fumand in patul meu. A ras si m-a poreclit „Fata de Braille".

- Adica, nu, nu esti Fata de Braille, a spus. Orbii chiar vor sa atinga semnele Braille.

M-am intors si am luat-o spre odaia mamei, ca sa pun problema camerei de oaspeti, dar de dincolo de usa razbateau niste zgomote care m-au tulburat profund, asa ca am coborat la parter si am dat volumul televizorului la maximum.

La stiri era un reportaj despre seceta din Africa si m-a facut sa-mi dau seama ca acolo traiau o multime de oameni care o duceau mult mai rau decat mine. Apoi m-am intrebat cat m-ar fi costat sa-I trimit pe Gav acolo. Daca nu mi-as fi pierdut slujba de la duba de carne, as fi putut strange de un bilet de avion.

O voce venita din bucatarie a acoperit volumul televizorului. Striga numele meu.„