Jurnal cu Noica si manuscrisele Eminesciene

De la mijlocul anilor ’70 ai veacului trecut, Constantin Noica a pledat pentru facsimilarea „Caietelor lui Eminescu”, in conditiile in care manuscrisele poetului, pastrate la Biblioteca Academiei, erau accesibile numai cercetatorilor operei sale. In conferinte la „Casa Pogor”, in vizitele la Ipotesti, in volumul Eminescu sau ginduri despre omul deplin al culturii romanesti, aparut in 1975, la Editura Eminescu, Constantin Noica insista asupra necesitatii facsimilarii caietelor, care in intregul lor dau „o imagine a pietatii fata de cultura pe care nu stiu cite alte natiuni o pot produce. Totul intereseaza pe Eminescu: nu doar creatia literara, ci si literaturile lumii; filosofia, ca si astronomia, matematicile, fizica si chimia; istoria, ca si economia; limbile clasice si cele moderne, cuvintul strain si cuvintul romanesc.(…) Exista, intr-adevar, in mijlocul nostru o comoara de care abia ne atingem, de teama sa n-o prapadim: sint cele 44 de caiete ale lui Eminescu.” Pentru Constantin Noica, manuscrisele lui Eminescu sint comparabile cu caietele lui Leonardo da Vinci si cu cele ale lui Paul Valery, acestea din urma editate la mai bine de zece ani de la moartea scriitorului, in 29 de volume, fiecare avind mai mult de 900 de pagini. In ianuarie 1902, T. Maiorescu dona Academiei Romane „manuscripte” ale lui Eminescu, incercari, fragmente, variante de poezii, cu gindul ca ele vor „servi celor ce se vor ocupa in viitor de cercetari mai amanuntite asupra vietii si activitatii marelui nostru poet.” Incepind din toamna anului 1984, Constantin Noica viziteaza in mai multe rinduri casa memoriala de la Ipotesti, pledind totdeauna cu aceeasi convingere pentru copierea manuscriselor eminesciene, in care filosoful vedea chipul universalitatii in adinc, deschiderea si pietatea fata de tot, fata de intreg. Martor al vizitelor filosofului la Ipotesti a fost Valentin Cosereanu, la acea vreme tinar muzeograf in casa memoriala Mihai Eminescu.