Brancusi. Pravila de la Craiova

Petre Pandrea

• Astazi, am desprins sabia avocaturii de la cingatoare si am atarnat‑o in cui. Adio! In locul sabiei verbului, ma exercit cu dalta condeiului, ridic o statuie lui Brancusi, in aceste pagini monografice, si zidesc Pravila de la Craiova de care tinea amicul nostru asezat la Paris, printre straini, cu dalta, cu mistria si cu cobilita. Eu nu mai port cobilita. Nu mai am nevoie. Copiii s‑au ridicat pe picioare proprii, pensia mi‑este prea mare (nevasta, saracuta de ea, a ajuns sa nu mai vrea nimic…) pentru crapelnita, si nici de glorie postuma nu‑mi pasa. Gloria mea actuala este imensa pe plaiurile Moldovei, in Transilvania si la Bucuresti. Ma enerveaza si ma inspaimanta. Nici nu mai pot inainta pe Calea Victoriei din cauza lumii care incearca sa‑mi vorbeasca, sa ma consoleze, sa ma asigure de stima. Pe Valea Oltetului si a Jiului am ajuns o mica legenda. (...) Mi s‑a dus buhul eroismului si se lanseaza povestea sfinteniei. Nu sunt sfant, ci om, oltean cu Pravila de la Craiova la subtioara, in minte si in inima. Am candidat la eroism si am esuat

  .