Regii si Reginele noastre #4

Carol al II-lea

Adrian Cioroianu și Eduard Matei · 2019
de la 35.00 Lei · 9 oferte
Salvează ca: Salvată ca:
Salvează ca: Salvată ca:

Cel mai mic preț

Vezi mai multe oferte (4)

Istoricul prețului

Teme

Descriere

Aceasta carte, care se adreseaza in primul rand celor care incep sa se initieze in tainele istoriei nationale, spune povestea unui print sclipitor, de la care s-au asteptat atatea, si a unui Rege care a reusit, atat cat i-a stat in putinta, sa se ridice la inaltimea acelor asteptari. Insa, aceasta carte ne arata si dimensiunea profund umana a Regelui Carol al II-lea – cu toate contradictiile pe care le presupune existenta umana, cu fericirea si bucuriile ei.

Dintre cei patru regi ai Romaniei, Carol al II-lea este cel mai controversat. Dar aceasta imagine, care are, ce-i drept, si o samanta de adevar, este de fapt una nedreapta. Nascut si crescut intr-o perioada de mari framantari internationale (Razboaiele Balcanice si Primul Razboi Mondial) si de mari impliniri (realizarea Romaniei Mari), Carol al II-lea a fost, intr-un sens, un Rege tragic. Probabil ca Romania s-ar fi confruntat cu nenorociri indiferent cine ar fi fost pe Tronul regatului. Dincolo de tragedia istorica, insa, Carol al II-lea – fire extrem de inteligenta, dar rebela (lucru periculos pentru un monarh) – a facut si multe greseli in plan personal, dovedind, o data in plus, ca si regii sunt oameni ca toti muritorii si ca sunt doborati de pasiuni pe cat de omenesti, pe atat de tulburatoare.

Ar fi, insa, gresit sa judecam personalitatea Regelui Carol al II-lea doar din acest unghi. Ar trebui sa ne uitam la superbele cladiri din Capitala si din tara – construite din initiativa sa ori terminate la insistentele sale –, ar trebui sa ne amintim ca faimosii scriitori interbelici cu care ne mandrim astazi (Eliade, Cioran, Ionescu si Noica) si marii artisti (de exemplu, George Enescu) s-au afirmat in timpul domniei acestui Rege iubitor de cultura si au fost sprijiniti de fundatiile infiintate de el.

Detalii

Categorie
Biografii, memorii, jurnale
Carti pentru copii / Fictiune, Povesti / Povestiri traditionale
Carti pentru copii / Non fictiune
Stiinte
Stiinte umaniste / Filozofie
Stiinte umaniste / Istorie
Autor
Adrian Cioroianu, Eduard Matei
Ilustrator
Yanna Zosmer
Serie
Regii si Reginele noastre
Editura
Curtea Veche
Anul publicării
2019
Limbă
Romana
Copertă
Brosata
Dimensiuni
190x250 mm
Pagini
88
Vezi mai mult

Mai multe cărți de Adrian Cioroianu și Eduard Matei