Variatiuni pe o tema de Vater-Puccini

Desi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin raspunsurile sale Razvan Petrescu dovedeste mai degraba o pofta nestapanita de a face proza. Intrebarea e prilej de exercitiu de stil, realitatea si fictiunea isi dau mana, iar stilul foarte personal al autorului razbate de la fiecare colt de fraza. Jocurile de cuvinte abunda, dupa cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica si compozitia. Ironia caustica si cinismul (bine temperat) fac casa buna cu referintele savante.

De ce au aparut atatia scriitori in ultimii ani? Pentru ca-i usor. Pentru ca-i forma de arta cea mai accesibila, o pot imbratisa si analfabetii, prin rune, tipete sau cu bratele, si nici nu e arta. E doar o simpla forma de comunicare a sentimentelor celor mai profunde si sofisticate, precum cele sexuale. Daca adaugi plaja in partea de nord a patului, o gramajoara de scoici sidefii, doi albatrosi cu cioc curbat in sus ca simbol al puritatii (pot fi si vrabii), cateva valuri care plescaie si nunta finala unde canta Celine Dion la frunza, romanul e gata. Insa nu inainte de-a descrie urmelor pasilor pe nisip, inima desenata tot acolo, cu lopatica, muzica bilelor si frustrarea naratorului ca n-a luat Premiul Nobel, macar asa. Apoi, prin regresie, se trece la copilaria eroului petrecuta inainte de ceea ce tocmai s-a intamplat sub ochii nostri cand ea a tipat de placere odata cu noi, in metrou, iar copilaria e la tara. Daca autorul nu-i roman, anii cand era mic se deapana la periferie. Sau nu se deapana. A fi scriitor in ziua de azi inseamna in primul rand sa fii sensibil. Antivomitivele sunt de mare ajutor.

• O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre.

  Răzvan Năstase