Descolarizarea Romaniei

Northrop Frye, vorbind despre o „etica a schimbarii”, atragea atentia inca de la sfarsitul anilor ’60 – ani in care s-au extins la scara larga multe dintre experimentele si ingineriile sociale importate si in Romania dupa 1989 – asupra importantei protejarii continuitatilor structurale, a liniilor de forta culturale ale unei societati: „Adevaratul fundament al acestui sentiment al continuitatii timpului era, cred, sentimentul continuitatii institutiilor sociale. Secole la rand, omul occidental a fost sporit si civilizat de institutiile sale: doar continuitatea natiunii, a bisericii, a clasei sale sociale, a partidului, a genealogiei sau a breslei sale dadea vietii sale o dimensiune de mai mare importanta.

Pierderea increderii in permanenta acestor institutii, sau, mai degraba, in presupunerea ca sunt cumva mai bune tocmai pentru ca sunt permanente, a adus dupa sine o criza de stranie versatilitate. Nu e o criza politica sau intelectuala, sau religioasa: e toate aceste lucruri la un loc, o criza a spiritului. […] Motorul continuitatii institutiilor sociale este continuitatea cunoasterii si a procesului de invatare si, intr-o epoca in care proiectiile sociale nu se mai bucura de loialitatea nimanui, nu putem decat sa ne intoarcem la aceasta sursa a lor”.

• Ceea ce a facut procesul de reforme (structurale si sistemice) ale invatamantului romanesc a fost, intr-o tara zguduita din temelii ca Romania trecuta printr-un comunism atroce pentru continuitatile istorice si un post-comunism haotic si iconoclast, tocmai sa ne rupa legatura cu acea sursa a proiectiilor sociale/ institutiilor permanente care e continuitatea cunoasterii si a invatarii. Ne-a taiat cu inconstienta sau cu sadism, deci, cu perversitate, ultima sansa de a redeveni o societate normala.

  Mircea Platon