Ecou de azur

Autoare a 12 volume de scrieri in versuri si in proza, Viorica Popescu, din perspectiva varstei mature, priveste existenta si creatia cu ochii intelepciunii si ai pretuirii a tot ceea ce inseamna dar divin. Azurul poemelor sale din volumul ultim „Ecou de azur" – cuprinde o scanteie de viata adevarata, asupra careia poeta mediteaza rascolind sensurile cuvintelor ce definesc misterul si adevarul dinspre un„a fi" ca inceput si sfarsit. Intreg volumul de poeme „Ecou de azur" pare a fi un puzzle greu de descifrat, deoarece temele abordate alterneaza neasteptat si surprinzator intr-o ne/ordine cuceritoare, introspectand frumosul, iubirea, bucuria, timpul, existenta umana, in raport cu divinitatea, natura, actul creatiei in sine, ca dar, acceptare si optimism robust in fata implacabilului dat. (Niculina Apostol)

Fragment:

“MODEL DE IUBIRE

Livada/copacii

Sunt modelul fiintei

Total indreptatite

Sa-si implineasca

Multiple cerinte

Cand sunt mici

Te fac sa-i ocrotesti

Sa speri, sa-i iubesti

Apoi intoarna iubirea, visarea

In sarut infiorat de frunze

Si-n vise de mai

Inflorite in noapte

Intind brate-ramuri

Sa invete zborul

Prin doruri

Pacalesc timpu si-i pun

Inel de logodna

Chiar in trupul lor de inele

Si nici chiar dupa moarte

Nu sunt invinsi

Crengile in cruce

Fruntea-n tarana

Sunt tot simboluri -

De intelepciune”