Jurnal, 1910-1923. Volumul I. Cu manuscrise si desene ale autorului

Editie ingrijita de Roxana Albu

Strivit sub comentariile posteritatii, FRANZ KAFKA (3 iulie 1883–3 iunie 1924) nu poate fi redus la o singura formula nici ca om, nici ca scriitor. Viata lui nu are nimic spectaculos, desi chiar el atrage atentia, intr-o scrisoare, ca nu exista viata banala, nici neinsemnata sau monotona, ca viata e pur si simplu inspaimantatoare si ca el insusi se simte atat de diferit de semenii lui, incat se indoieste ca e om. Se naste la Praga, pe atunci oras austro-ungar, intr-o familie de evrei de limba germana. Tatal este comerciant, iar mama provine dintr-o familie destul de avuta si erudita. Franz Kafka urmeaza, fara entuziasm, studii de drept, incheiate printr-un doctorat in 1906, apoi, toata viata, lucreaza ca jurist la o companie de asigurari, facand o munca administrativa. Nu s-a casatorit, desi s-a logodit de trei ori, si n-a avut urmasi. Constiinta importantei scrisului in propria viata apare de timpuriu la Kafka si e adesea exprimata. Chiar daca increderea in scrisul propriu are oscilatii mari, scrisul e aproape organic, fizic legat de el. Cartile lui (intre care Metamorfoza, Procesul, Castelul, Colonia penitenciara, America) au dat unul dintre tonurile esentiale ale literaturii europene de la inceputul secolului XX, desi multe sunt neterminate. Faima, cu exceptia aprecierii elogioase a unui mic grup de prieteni, a fost doar postuma.

• Kafka este mai mult decat un autor pe care-l iubesc, este Autorul, Scriitorul insusi, tocmai pentru ca nu a fost niciodata scriitor, ci mult mai mult. Kafka e deasupra scriitorilor modernitatii tocmai pentru ca nu a fost un scriitor. Pentru ca a calcat toate regulile meseriei si artei scriitoricesti. Pentru ca a trait intreaga sa viata ca o santinela la limitele limbajului, care, dupa spusele lui Wittgenstein, sunt si limitele lumii. Acolo unde se sfarseste domeniul stiintelor, al artelor, al filozofiei, al cunoasterii umane, acolo unde poezia si credinta incep sa gafaie din lipsa de aer. Spre sfarsitul vietii, Kafka devenise el insusi o carcasa locuita de un zeu. Vocea sa nu mai putea fi inteleasa.

  MIRCEA CARTARESCU

• Pentru a arata ce inseamna cu adevarat Kafka, ar trebui sa scriu volume intregi. E de negandit viata, si in special viata mea, fara Kafka, si nu numai din ratiuni de valoare literara [...]. Kafka spune: «In ebraica ma numesc Amschel», dar asta nu pentru ca e un nume evreiesc, ci pentru ca reprezinta ceea ce ar fi vrut sa fie el: omul complet, in stare sa iubeasca, in stare sa traiasca impreuna cu ceilalti. Literatura l-a impiedicat sa devina acel om, dar literatura sa ne-a facut pe noi toti sa intelegem – si eu asta o simt din plin – ce inseamna sa fii ceea ce el spunea: «Amschel», ce inseamna sa fii in plenitudinea vietii. Poate vreun tragic grec, Sofocle cu Antigona, il va fi precedat, dar Kafka e scriitorul care e cel mai aproape de modul meu de a vedea, de a trai. Nu stiu daca e un noroc sau o nenorocire. Poate ca, inaintea lui, Dostoievski a fost cel care ne-a constrans sa ne confruntam cu binele si raul, dar dupa Kafka n-a mai existat altcineva; deci, paradoxal, nu stiu daca el a scris o Evanghelie, o Biblie ori un Talmud, sau a scris despre imposibilitatea de a scrie o Evanghelie, o Biblie ori un Talmud, dar cu siguranta nici un altul nu a facut sa fie inteleasa relatia dintre scris si ratiunile ultime, iar daca scrisul este apt sa spuna ori nu acest lucru, asta e o alta problema.

  CLAUDIO MAGRIS