Prin neintelegere vom intelege un tip determinat de situatie de vorbire: cea in care unul dintre interlocutori totodata intelege si nu intelege ceea ce spune celalalt. Neintelegerea nu este conflictul dintre cel care spune alb si cel care spune negru. Este conflictul dintre cel care spune alb si cel care spune tot alb, insa nu intelege prin asta acelasi lucru sau nu intelege ca celalalt spune acelasi lucru sub numele albului.Neintelegerea nu este o necunoastere. Conceptul de necunoastere presupune ca unul sau celalalt dintre interlocutori sau ambii – ca urmare a unei simple ignorante, a unei disimulari premeditate sau a unei iluzii constitutive – sa nu stie ce spune el sau ce spune celalalt. Neintelegerea nu este nici proasta intelegere bazata pe imprecizia cuvintelor. O veche intelepciune deplinge faptul ca ne intelegem prost deoarece cuvintele pe care le schimbam sunt echivoce si ne cere ca, macar acolo unde adevarul, binele si dreptul sunt in joc, sa incercam sa atribuim fiecarui cuvint un sens bine definit, unul care sa-l deosebeasca de toate celelalte, renuntind la cuvintele care nu desemneaza nicio proprietate definita sau la cele care nu pot scapa confuziei omonimice. Se intimpla uneori ca aceasta intelepciune sa ia numele de filozofie si sa dea aceasta regula de economie lingvistica drept exercitiul privilegiat al filosofiei. Se intimpla si invers, ca ea sa denunte in filosofie furnizorul insusi al unor cuvinte goale si al unor omonime ireductibile si sa propuna fiecarei activitati umane sa se inteleaga in sfirsit pe sine, epurindu-si lexicul si conceptualitatea de toate piedicile filosofiei.Jacques Ranciere