Biblia si fantomele sale

Didier Dumas propune o abordare cu totul noua a mitologiei biblice, mai precis a primelor unsprezece capitole ale Genezei – de la Facere si pana la Turnul Babel, de la Adam si pana la Noe. Ȋn viziunea sa, Biblia constituie fundamentul patriarhatului transgenerational. Analiza autorului clarifica in acest fel cel de-al cincilea verset din Cele Zece Porunci, unde aflam ca pastrarea secretului greselilor parintilor se transmite de-a lungul a trei-patru generatii. Astfel, se face ca experienta lui Cain si a lui Abel prefigureaza teoria lacaniana despre Numele Tatalui, iar condamnarea lui Cain – teoria fantomei, elaborata de Nicolas Abraham. Mitul lui Ham si al lui Canaan nu este altceva decat o teorie a constituirii claselor sociale, iar Turnul Babel – o exemplificare a impulsurilor gregare. Didier Dumas analizeaza aceste corespondente, utilizand o talmacire mult mai apropiata de originalul ebraic al Vechiului Testament, pe care o compara critic cu traducerile mai larg raspandite, pe care le mostenim astazi, dar mult departate de sensurile initiale. si iata cum teoriile elaborate de autor timp de un deceniu, lucrand cu copii nevrotici, erau deja schitate in Geneza...

Mitologia culturii in care se intrupeaza copilul joaca un rol fundamental in formarea lui mentala. Ea ii ofera raspunsuri la intrebarile legate de moarte si de viata de apoi. Ii explica aparitia fiintei umane. Stabileste granite intre universul in care traieste el si cel al stramosilor sai. si, nu in ultimul rand, prefigureaza cadrul cosmologic in care copilul se construieste si da sens propriei vieti. Aceasta mitologie ii marcheaza asadar atat sistemul de reprezentare, cat si edificarea idealurilor.