Constantin Abaluta (n. 1938, Bucuresti) este poet, prozator si antologator, absolvent de Arhitectura (1961) si autorul a peste 60 de carti, printre care: Piatra (1968), Eww Erre (1972), Obiecte de tacere (1979), Violenta memoriei pure (1980), Aerul, mod de folosinta (1982), Singuratatea ciclopului (1988), Drumul furnicilor (1997), Cartita lui Pessoa (1999), Odaile (2001), Despre viata si disparitia broastelor mele testoase (antologie, 2004), Intrusul (2005), Nu eu dar nici altcineva (2011), Bazooka Girl (Casa de Editura Max Blecher, 2012), chiar asa (2015), traiesc in fata dumneavoastra (2017). A tradus in romaneste volume de Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Modiano, Gerard Augustin, Jan H. Mysjkin etc.

Despre MAI SINCER CA HIMALAYA:

De-a lungul timpului, poezia lui Constantin Abaluta a primit mai multe etichete, iar autorul ei a fost considerat pe rand suprarealist, poet al obiectelor sau minimalist. Asta si pentru ca, spirit erudit, excelent cunoscator al poeziei contemporane, el le-a putut lasa impresia unora ca poetizeaza pe linia unui program si ca scrie o poezie iesita mai mult din creier decat din inima. De fapt, daca a experimentat mult, Abaluta a facut-o in maniera unui alchimist aflat mereu in cautarea unei esente ultime a poeticului, ajungand in cele din urma sa mizeze pe simplitate, pe limbajul direct si pe repudierea artificiilor retorice. Poetul se afla acum in momentul in care, dupa ce toate mastile lirice au fost lepadate, izbuteste sa fie intr-adevar, vorbind despre marasmele biologice si sufletesti ale senectutii, «sincer ca Himalaya».
Octavian Soviany
Poezia lui Abaluta e bastonul unui (stra-)vazator. E sprijin si instrument de insemnat — «in miezul fruntii». O lirica «de apartament», a spatiilor claustrale, reclusive, dar si a «gulagului democratic». O marginalitate alba, prozaica — a Observatorului care sondeaza micro- si macropeisaje, a discursului sau sincer, sinceritate care mi-a amintit de Petre Stoica, de rafinamentul camuflat al acestuia, de periferiile sale — agonice si, deopotriva, privilegiate. La putini poeti, revolta are o asemenea naturalete. La si mai putini, norii si betele de chibrit au acelasi «coeficient» poetic. Himalaya echivaleaza sinceritatea si/cu verticalitatea.
Tudor Cretu