Cainele cu ochii albastri

Cainele cu ochii albastri

Dupa ce le-ai multumit celor care te jignisera, ai iesit in strada. Unde te astepta un caine cu ochii albastri si puri. L-ai mangaiat si l-ai luat in brate crezand ca e Dumnezeu. Nu mai vazusesi asemenea ochi la niciun om. Nici n-aveai cum, de-atatia ochelari, de-atatea batiste.

• De la textele doamnei Angela Marinescu, literatura romana nu a mai cunoscut o poezie atat de stranie ca a mai tanarului Gabriel Dinu. In urma cu douazeci de ani, am avut bucuria si onoarea de a-I debuta in Viata Romaneasca si sunt incantat de acest gest al meu si azi. Acum, maturul artist isi pregateste volumul prim cu titlul Cainele cu ochii albastri. Durata de la aparitia in revista si cea dintre coperte este aproape la fel de mare ca in cazul lui Tudor Arghezi. De mai multe ori, Gabriel Dinu a vrut sa renunte la arta, dar mesajul sau genetic nu i-a dat pace. Scrierile pe care le are sunt foarte periculoase pentru autor si probabil ca il sperie pana si pe el uneori. Nu stiu cum va sfarsi poezia lui Gabriel Dinu, dar ea a inceput bine si ma simt solidar cu acest autor, pe care il simt al meu si caruia ii doresc succes.

  Aurelian Titu Dumitrescu

• Exista printre noi poeti pe care ii alege poezia, rasturnand peste ei cuvintele intocmai ca o ploaie de vara care incepe din senin, cu un fulger, dupa care toata apa unui cer satul sa fie doar infinit albastru, curge in siroaie de rau ce si-a iesit, infuriat, din matca. Si din aceasta tornada de cuvinte, el, poetul, descult in lacrima si cu tampla sprijinita de-un capat de nor, le culege doar pe acelea care au aripi si pe care le va invata, in versuri, sa zboare. Volum de debut, Cainele cu ochii albastri n-are nimic din timiditatea unui inceput. Poetul nu se joaca cu cuvintele, nu incearca stiluri si nu trage cu ochiul in Raiul poetilor care si-au asigurat deja un loc in nemurirea lumii. Gabriel Dinu stie exact cine este, ce vrea si stie si cum sa obtina ce vrea. Poezia lui este esenta, metafora si forta. Fiecare poem este unic, fiecare cuvant din vers este exact acolo unde-ar trebui sa fie, ideile sunt clare si nu se repeta, expresiile nu incifreaza trairi, ci le descifreaza, metaforele tuna, finalul este un omagiu inchinat unor vieti ce-au plecat intr-o lume in care nu mai exista doruri si-n urma volumului de versuri ramane un gust rece si proaspat al unui umar gol, atins de o ploaie de vara. Cuvantul, adevarul din el, i s-a asezat poetului la picioare, iar el s-a aplecat, l-a ridicat dintre oameni si l-a inaltat pana la nori. Sa mai ploua odata in cascade!

  Magda Lungu