Un jurnal cum putine mai sunt, Caietul Roxanei iti prajeste creierul in timp ce iti frange inima pe ritm de metale grele sau muzica simfonica. Fiecare rand, fiecare fraza poarta cu sine lirismul poetului premiat, analiza patrunzatoare a filosofului reputat si stilistica ireprosabila a scriitorului talentat. Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem facuti martori la povesti despre minti. Autorul nu este nici pe departe necredibil, asa cum te-ai astepta de la un jurnal. Din contra. Hyperion-ul nostru isi dezvaluie toate ascunzisurile, toate secretele si toate colturile intunecate fara nici un fel de rezerve. Isi deschide larg temnitele sufletului, isi despoaie cugetul de tare, sparge baierele conventionalului, sfasie straiele auto-conservarii si corectitudinii politice (in care suntem toti invesmantati) pentru a-si dezvalui mintea in cele mai intime si mai infernale manifestari ale sale. Un superb exercitiu de sinceritate masochista, in care nimic nu ramane tabu. Un Luceafarul 2.0 in proza, daca poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe langa jurnalul unei iubiri incandescente, si cronica unei maturizari depline, al implinirii ultime, dovada vie a faptului ca lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Caci urmeaza Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Intaiul, din pacate, nu s-a mai bucurat. Dupa volumele de filosofia culturii, aforisme si studii literare (referindu-ma aici la Theoria si Biblia nihilista), scriitorul, poetul si filosoful Stefan Bolea ne surprinde din nou cu un tur de forta literar, in care introspectia si analiza par a fi singurele arme ale autorului in lupta sa cu iubirea, cu realitatea, cu viata.