Singuratatea unei femei

Singuratatea unei femei este scrisa de Ileana Vulpescu si este continuarea si finalul bestsellerului Arta Conversatiei.

Cea mai recenta lucrare dramatica, scrisa tot in colaborare cu George Banica, „Singuratatea unei femei” (Arta conversatiei II), a fost jucata de Compania particulara „Arlechin” (premiera la 10 iulie 1990, la Pitesti, regia Mihai Manolescu).

Dincolo de frumusetile stilului, un stil de un scanteietor firesc, - dincolo de vibratia autentica a eroilor si de reusitele tablouri de gen, cartea este, in primul rand, a unui moralist preocupat sa afle sensurile ascunse ale existentei, explicatia determinantelor sufletesti.” - N. Carandino - Convorbiri literare, dec. 1980.

„In piesa Ilenei Vulpescu (coautor George Banica), personajele din celebra Arta Conversatiei se intalnesc peste aproape un sfert de veac infruntandu-se cu sinceritate si convingere.

Singuratatea unei femei deapana povestea eroinei principale, doctorita Sanziana, femeie de o tulburatoare frumusete morala. Ea infunta, cu demnitate si curaj - ca medic, sotie si mama - inerentele incercari ale vietii.

O poveste de dragoste, cu bucuriile dar si cu neasteptatele esecuri, cu speranta si cu amagiri, Sanziana straduindu-se, totusi, sa fie fericita si sa le insufle curaj oamenilor.” - Irina Gheorghiu

• Personajul central, doctorita Sinziana Hangan, izbuteste sa fie vie, reala, autentica fiindca oglindeste, in trairea ei de fiecare clipa, familia din care face parte, profesia pe care o practica, relatiile ei cu societatea, si, uneori, avatarurile ei pasionale. Toate acestea exprimate prin cuvintele pe care le spune, le aude sau pe care doar siesi si le rosteste. Asta fara sa mai amintim „atatea lucruri pe care le stie

  fara sa i le spuie nimeni...

• Arta conversatiei se revendica de la ciclul romanesc inaugurat in Ramas bun. Melina Mavros, eroina primului roman, apare fugitiv, evocata de Sinziana intr-un excurs genealogic. Ceea ce uneste cu adevarat cele doua romane nu e atat intentia ciclica, ci modalitatea comuna de a construi fundalul social. In Ramas bun e refacut fragmentar inceputul de secol XX. Arta conversatiei reconstituie atmosfera anilor de dupa al doilea razboi. (...) Ileana Vulpescu rafineaza obiectivismul auto-ironic prin care a impresionat in romanul Ramas bun, gasind in Arta conversatiei tonul just pentru o proza de auto-denuntare mistificatoare a iluziei. Iluzia psihologica este subminata, dizolvata in plan abstract, in folosul unei iluzii noi. (...) Roman de o simplitate amagitoare, Arta conversatiei contine, in tesatura fuctiunii, un mic tratat de arta a povestirii.

  Val Condurache - Convorbiri literare, 8 aug. 1980.