Energia spirituala

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1927 Energia spirituala, volum tiparit initial in 1919, aduna sapte dintre cele mai importante eseuri ale lui Henri Bergson (1859-1941), membru al Academiei Franceze (din 1914), premiat Nobel pentru Literatura (in 1927, ca "o recunoastere a ideilor lui bogate si incitante si a stralucitei maiestrii cu care au fost infatisate").

Psihologic (in Visul sau in Constiinta si viata), filosofic (in Sufletul si corpul sau in Creierul si gandirea: o iluzie filosofica), rationamentul lui Bergson este cuceritor prin coerenta si plasticitate. "Energia" este atestata aici numai prin actiuni care trec dincolo de varii bariere, nu cele ale unui dualism abstract, ci unele care opun o rezistenta concreta, aceea a moralei sau a religiei. Astfel, in fiecare dintre aceste texte, deja clasicizate, gasim atat unitatea cat si diversitatea unei opere care a reprezentat o cotitura in gandirea contemporana.

Daca am urma diagnosticul oferit de Leo Freuler conform caruia, filosofic, secolul al XIX-lea - mai ales dupa 1850 - este marcat, in general, de tensiunea dintre filosofie si stiinta, am pu­tea adauga ca secolul XX - mai ales dupa Primul Razboi Mon­dial - este marcat de tensiunea dintre filosofie si isto­rie. In perioada de dupa razboi, "celalalt" si "dincolo" din filosofie erau elementele istorice esentiale care au schimbat in­tregul peisaj inte­lec­tual european.

Mai mult chiar: inlocuirea stiintei cu istoria a fost, in majoritatea cazurilor, angajata de o pozitie foarte critica fata de stiinta. Marea promisiune de eman­ci­pare venita prin rationalitatea stiintifica si progresul tehnic a provocat o reactie critica de mare amploare, care a ajuns sa contamineze si critica fata de ideea de progres in sine.

• Energia spirituala, subsumand texte din prima perioada bergsoniana, este, astfel, o carte de trecere; contine o relatie speciala cu sti­inta, dar, cu toate acestea, anun­ta necesitatea de a include isto­ria si cultura in centrul gan­dirii stiintifice-filo­sofice. Cu alte cuvinte, Bergson ne da posi­bi­­litatea de a gandi dimen­si­unea practicii (cultura, istorie, mora­litate, societate, antropo­logie), por­nind de la un referential bazat pe investigatiile asupra naturii.

  Lucian Pricop