Este timpul sa intram in cetatea alba a Efesului, sa patrundem din lumea vie, dar trecatoare in lumea moarta, dar vesnica. Inainte de asta sa ne mai indreptam o clipa privirea spre Marea interioara, la tarmul careia am ajuns. Cu mii de aripi albe, de apa, ea vine spre noi, rabdatoare, din necuprinsul mileniilor. Si fiecare val pe care ni-l rostogoleste la picioare pare un regret si o promisiune.

Mi-ar face placere sa stiu ca aceasta carte va putea fi citita azi, printre calatorii vazute drept sinonime pentru entertainment, ca o calatorie initiatica intr-o lume in care - daca rezistenta prin cultura s-a dovedit o tema polemica extrem de controversata - rezistenta culturii se dovedeste tot mai mult singura care conteaza.
Ana Blandiana
Daca la greci intinderea unica si necunoscuta pe care navigau n-avea, din obisnuinta, niciun nume (i se spunea Okeanos, doar ca sa se faca o distinctie intre pamantul finit si apele infinite), la romani a devenit Marea Mediterana, adica Marea dintre pamanturi. Mediterana era acum un lac, un bazin, o piscina a marelui imperiu, inchisa intre pereti de state si de tarmuri supuse. Mai tarziu i s-a spus Mare Nostrum, ca sa se inteleaga exclusiva apartenenta la lumea romana. Iar mai tarziu, intelesul acesta, de entitate inchisa, a devenit atat de propriu, incat in vocabularul notiunilor geografice o mare mediterana semnifica direct o mare interioara (Entos thalassa, ii spuneau bizantinii), cu viata proprie, specifica, inconfundabila.
Romulus Rusan