Povestea viteazului Samson

Biblia il prezinta ca pe cel mai mare om care a trait vreodata. Si, intr-adevar, nu oricine poate rapune un leu cu mainile goale, sau cara in spate pe deal in sus portile unei cetati. Puterea lui are insa un secret bine pazit, pe care dusmanii lui ar da orice sa il cunoasca. Nu va fi un lucru usor, pentru ca nu-l stie nimeni, nici macar sotia viteazului. Urmeaza o poveste eroica, din care nu lipsesc minciuna, tradarea si lasitatea, dar peste care triumfa in cele din urma curajul, puterea si dreptatea.

Fragment:

„Samson a fost tarat pana la moara orasului, unde cei ce l-au dus i-au scos ochii si l-au pus sa invarta o piatra mare, pe care inainte o trageau doi cai.

Au trecut asa multi ani. Samson macina graul de dimineata pana seara in beciul care devenise temnita lui. Incet-incet omenii incepura sa uite de el, incet-incet parul capului ii crestea la loc si el isi recapata puterile.

Intr-o buna zi, fruntasii cetatii au organizat o serbare in cinstea marelui Dagon, zeul lor. O data la douazeci de ani, statuia lui de piatra din fata templului era spalata cu apa de izvor din cap pana in picioare, apoi unsa cu ulei parfumat, apoi fulgerul pe care il tinea in mana era vopsit cu rosu, iar dintii cu alb. Nu era o treaba usoara, pentru ca statuia avea zece metri inaltime, iar toate acestea nu se puteau face decat construindu-se mai intai o schela de lemn de jur-imprejurul ei. In dimineata sarbatorii, statuia stralucea ca noua din spatele schelariei. Infatisa o faptura cu trup de om, cu gheare ascutite in loc de unghii si cu o gura cascata si infricosatoare de leu. Pe spate ii atarnau doua aripi stranse, iar din sezut ii cobora pana la pamant o coada lunga ce semana tot cu una de leu.

Pe cand preotii il spalau, il ungeau si il vopseau, tot orasul era adunat in piata dinaintea templului, strigand rugaciuni si cerand razbunare asupra tuturor dusmanilor. In fata si pe laturile templului, pe zeci de altare, se jertfeau in cinstea lui Dagon cirezi de oi si de capre, turme intregi de boi si multime de vitei abia intarcati.”